Se spune că recunoștința este un sentiment rar, un izvor sărac în inimile noastre zgomotoase și prea ocupate, dar odată descoperită, aceasta poate fi un dar neprețuit, o comoară într-o lume atât de săracă în oameni recunoscători.
Recunoștința este ca o floare fragilă ce crește în grădina sufletului nostru, în mijlocul durerilor și zbuciumului cotidian. Ea nu vine cu pompă și fanfară, ci discret, ca o adiere ușoară de vânt care ne atinge fața ta într-o dimineață senină.
Uneori, trebuie să ne oprim din agitația vieții și să fim atenți la aceste mici semne ale existenței ei.
Mă întreb, de multe ori, de ce oamenii nu sunt mai des recunoscători pentru ceea ce au, pentru fiecare răsărit de soare, pentru fiecare râs al copilului, pentru fiecare pas pe care îl facem în această lume minunată. Parcă suntem învăluiți într-un voal de nepăsare și nemulțumire care ne împiedică să vedem și să prețuim aceste mici comori ce ne înconjoară.
Hai să ne oprim însă, pentru un moment și să reflectăm asupra faptului că suntem aici, în acest univers vast și misterios, pentru că suntem privilegiați să trăim, să respirăm și să simțim, pentru că suntem înconjurați de frumusețea naturii, de iubirea și sprijinul celor dragi.
Toate acestea sunt motive suficiente pentru a fi recunoscători.
Recunoștința ne permite să deschidem ochii și să vedem lucrurile într-o altă lumină, ne învață să fim mulțumiți cu ceea ce avem și să prețuim fiecare experiență, fiecare lecție pe care o primim în viață.
Chiar și în mijlocul greutăților și al suferinței, recunoștința ne poate ajuta să găsim o rază de speranță și înțelegere.
Totuși, recunoștința este adesea neglijată și înlocuită de nemulțumire și amărăciune. Suntem tentați să ne comparăm mereu cu ceilalți și să ne concentram asupra a ceea ce ne lipsește, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem, ne pierdem în nevoile noastre nesfârșite și uităm să privim dincolo de ele.
Recunoștința însă, nu trebuie să fie un simplu clișeu sau un gest formal, ci ea trebuie să vină din adâncul inimii și să se manifeste în fapte și cuvinte.
Să fim recunoscători nu doar în momentele de bucurie, ci și în cele de tristețe și de suferință.
Să fim recunoscători pentru lecțiile pe care le învățăm și pentru oportunitățile de creștere pe care ni le oferă viața.
În cele din urmă, recunoștința este un dar pe care îl putem face nouă înșine, dar și celor din jurul nostru.
Să nu așteptăm momente speciale sau miracole pentru a ne deschide inima.
Să învățăm să fim recunoscători pentru fiecare clipă, pentru fiecare întâlnire și pentru fiecare respirație.
Închid ochii și mă umplu de recunoștință pentru toate binecuvântările pe care le primesc în viață, inclusiv la cea pe care am primit-o astăzi.
Îmi recunosc puterea interioară de a face față provocărilor și bucuriilor pe care le întâlnesc pe drumul meu.
Cu recunoștință, mă înalț și mă îndrept mâine, spre zorii unei noi zile, cu inima plină de speranță și mulțumire!

Cristian Radu – corespondent PRESSCONNECT