Frumusețea nu stă în ornamente și nici în surplus. Ea nu e un accesoriu, ci este mai degrabă o evidență.
Frumusețea este sau nu este.
Nu există cale de mijloc și nici intersecție, semaforizată sau nu, cu alte căi, să o observe toată lumea care se află în „traficul“ vieții.
Aceasta apare acolo unde lucrurile sunt așa cum trebuie să fie – nici mai mult, nici mai puțin, ca un pod suspendat între două maluri, fără o îmbinare în plus, fără un cablu în minus.
Sau este ca o frază scurtă, clară, în care fiecare cuvânt are un rost. Sau ca o piatră de râu, șlefuită doar de timp, fără să fi fost nevoie de mâna omului.
Adesea ne învârtim în jurul frumosului ca și cum ar trebui să-l fabricăm, să-l împodobim cu artificii și detalii, parcă neștiind sau neînțelegând că, de fapt, el e cel care rămâne după ce eliminăm tot ce e de prisos și după ce nu îl mai „ornăm“ cu ceea ce credem noi că i-ar prinde bine.
Evident, doar atunci când credem.
Frumusețea însă, e adevăr în forma lui cea mai simplă, cea mai pură, așa cum sunt răsăritul și apusul de soare, un peisaj montan sau o pădure străbătută de un izvor de munte, grăbit să ajungă la câmpie.
Călătoria izvorului poate fi comparată cu călătoria frumuseții. Probabil că nici izvorului nu-i vine să creadă că ajunge la destinație atât de repede.
Nici nouă, când ajungem la vârsta înțelepciunii.
Când privești ceva și simți că nu ai ce adăuga și nici ce lua, atunci știi că ai ajuns acolo. Aceasta este frumusețea.
Nu am socotit-o tot timpul așa.
M-am împiedicat și eu de ornamente, mai mult sau mai puțin vizibile, dar după un timp, ceea ce credeam eu că este frumos s-a risipit ca un fum.
Nu s-a pierdut, pentru că frumosul nu se pierde.
Noi suntem cei care, copleșiți de zgomot, griji și tot felul de pierderi, iluzii sau uneori din neatenție, ne îndepărtăm de el, dar frumosul rămâne acolo, ascuns în detalii pe care am încetat să le mai vedem sau pe care le neglijăm cu bună știință.
Chiar și atunci, nu trebuie să-l căutăm cu disperare, ci să ne oprim.
Să privim din nou și să-l regăsim în simplitate: în lumina care cade într-un anumit fel pe un perete, în sunetul ploii pe acoperiș, în respirația calmă a cuiva drag, în Anotimpurile lui Vivaldi, în multe altele, pentru care doar trebuie să avem ochi și urechi.
Îl regăsim doar atunci când renunțăm la ideea că trebuie să fie grandios sau perfect.
Uneori, frumusețea e doar un moment care ni se arată, când încetăm să ne mai gândim la pierdere.
Frumosul nu pleacă niciodată..
Noi trebuie doar să ne întoarcem spre el, când ne pierdem.

RADU CRISTIAN