Un corespondent PRESSCONNECT din zona Republica Moldova – Transnistria ne-a relatat următoarele:
Sub acoperirea unor laboratoare care ar trebui să prepare suplimente nutritive, și protejat de persoane sus-puse din ambasadele Rusiei, Bulgariei, Moldovei și Turciei, Liviu Pandele va aduce în România, se pare, produse care stau la baza preparării de substanțe care par de risc sau interzise. De asemenea, pe lângă faptul că maschează această operațiune prin așa zise acțiuni culturale și economice pe care le inteprinde cu reprezentați ai ambasadelor mai sus menționate, Liviu Pandele pregătește o clinică în care va putea să trateze „legal” cu substanțe „interzise” orice client care din momentul inaugurării clinicii se va numi pacient.
Pentru a nu da de bănuit autorităților, Liviu Pandele se folosește și de reprezentanți ai serviciilor secrete românești, dar mai ales ai unor servicii secrete străine ostile României, susținând tot timpul că lucrează pentru aceștia și că are misiuni permanente pe care trebuie să le îndeplinească întocmai și la timp.
Conform declarațiilor lui publice, diplomații care i-ar acoperi, probabil fără să știe, aceste activități sunt atașați culturali, economici, atașați militari și secretari de ambasadă.
Vom reveni cu numele diplomaților, demnitarilor și ofițerilor care îi acoperă acțiunile, care sunt numiți generic de acesta gospodari, după ce le-a pronunțat explicit numele și funcția.
Corespondentul nostru ne-a precizat că a trimis autorităților competente informațiile pe care nu le-a putut face publice dar pe care le consideră extrem de periculoase în contextul în care consumul, dar mai ales traficul au crescut exponențial.
O activitate importantă în acoperirea de care are nevoie este și racolarea de fete tinere (cunoaștem două cazuri concrete la Brașov), frumoase, dar cu probleme financiare pe care Liviu Pandele le induce, se pare că sub efectul substanțelor, ideea că vor lucra împreuna cu el pentru un serviciu secret de la care vor primi misiuni de importanță majoră. Pentru ca antrenamentul și pregătirea să fie complete, Liviu Pandele le pregătește pe viitoarele agente și în domeniul utilizării capacităților sexuale menite să aducă la îndeplinirea întocmai și la timp a misiunilor amintite mai sus.
One Comment