Interviu cu jurnalistul maltez Paul Caruana Galizia
În 2017, jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia a fost ucisă în timp ce se afla la volan de o bombă plasată în mașina ei. Atentatul, ce urmărea amuțirea unei voci critice, s-a dovedit a fi scânteia care a galvanizat societatea malteză și a pornit un val de schimbare și protest. În urma eforturilor neîntrerupte ale fiilor săi, o lume întreagă a aflat despre corupția din Malta, iar în cele din urmă, guvernul condus de Joseph Muscat a căzut.
Despre toate acestea a scris fiul ei cel mai mic, Paul Caruana Galizia, în O moarte în Malta: Asasinatul și lupta unei familii pentru dreptate (A Death in Malta: An Assassination and a Family’s Quest for Justice). Publicată în 2023, cartea s-a bucurat de o primire călduroasă din partea publicului, fiind recomandată de personalități ca Angelina Jolie și scriitoarea Anne Applebaum.
Daphne Caruana Galizia a fost cel mai vocal critic al corupției din Malta. Într-o vreme când jurnaliștii se temeau să-și semneze textele de opinie publicate în ziar, Daphne a fost prima care a ieșit din anonimat. Ulterior, când și-a înființat blogul, a devenit cel mai citit reporter din țară, site-ul înregistrând mai mult de un milion de cititori pe zi, în perioada alegerilor, într-o țară cu aproape 500 de mii de locuitori.
Printre investigațiile ei se numără: afacerea pașapoartelor din Malta ─ cum guvernanții au vulnerabilizat securitatea UE prin facilitarea obținerii pașapoartelor cu viza Schengen ─ și descoperirea firmelor offshore deținute de doi politicieni din cabinetul lui Muscat, inclusă în proiectul internațional Panama Papers. Multe dintre textele sale îi vizau pe prim-ministrul Joseph Muscat și pe șeful său de cabinet, Keith Schembri.
De-a lungul vieții, Daphne a fost ținta unor atacuri feroce din partea suporterilor celor criticați de ea, aceștia numind-o vrăjitoarea din Bidnija. În carte, Paul povestește cum câinele lor a fost ucis și cum într-o seară, întorcându-se târziu, și-a văzut casa în flăcări. La un moment dat, jurnalista a trebuit să se refugieze într-o mănăstire pentru a nu fi atacată de o mulțime furioasă. În ultima sa postare de pe blog, Daphne scria: „Infractorii sunt pretutindeni. Situația este disperată.”
După asasinarea lui Daphne, cei trei fii ai săi, Matthew, Andrew și Paul, care avea atunci 28 de ani, au inițiat o campanie pentru justiție atât în țară, cât și peste hotare. Cazul său a devenit cunoscut în toată lumea. Astfel, în 2019, Consiliul Europei denunța slăbirea statului de drept și a sistemului juridic din Malta și cerea înființarea unei comisii care să se ocupe de anchetarea publică a uciderii jurnalistei. Doi ani mai târziu, comisia concluziona că statul era responsabil pentru moartea ei.
O mare victorie pentru familie a fost arestarea afaceristului Yorgen Fenech, care avea relații strânse cu guvernul Muscat, sub acuzația că a comandat uciderea jurnalistei. Alți trei bărbați au fost acuzați și condamnați pentru plasarea și detonarea bombei. Fiii jurnalistei au înființat Fundația Daphne Caruana Galizia, prin care continuă să lupte pentru dreptate și să încurajeze dezvoltarea societății civile din Malta.
În paralel cu viața și munca lui Daphne, O moarte în Malta prezintă modul prin care fosta colonie britanică a fost capturată de corupția și evaziunea caracteristice capitalismului sălbatic. „Tot timpul mi-a fost greu să explic urâțenia din Malta cuiva din afara țării”, scrie Paul. „Era ceva la care te așteptai și care se auto-perpetua.”
În cele ce urmează, vă prezentăm discuția pe care Paul a avut-o cu reporterul Rise Project. Traducerea citatelor din carte îi aparține reporterului.
Cititi intregul material RISE PROJECT pe SIPANEWS.RO